INSCRIERE
In perioada 17.05-28.05.2010 au loc inscrierile pentru anul scolar 2010-2011.
In anul scolar 2010-2011 Gradinita ofera 75 locuri la orar normal (program 8.00-12.00; Gustare CORN, LAPTE, MAR (GRATUIT)).
Alegeti ce este mai bun pentru copilul dumneavoastra: 4 ore in care copilul desfasoara un program instructiv educativ identic cu cel de la programul prelungit, cursuri optionale, activitati extracurriculare.
Pentru mai multe informatii va asteptam la sediul nostru.
Ne-am extins
Gradinita Ciupercuta s-a extins, noul sediu fiind inaugurat in data de 19.10.2009. Inaugurarea noului corp s-a desfasurat intr-un cadru festiv, in prezenta primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
|
Programa
PLAN de ÎNVĂŢĂMÂNT
| Intervalul de vârstă |
Categorii de activităţi de învăţare |
Nr.de activităţi/săptămână |
Nr.ore/tură, din norma cadrului didactic, dedicate categoriilor de activităţi din planul de învăţământ |
| ON* |
OP/OS* |
| 37 – 60 luni (3,1 - 5 ani) |
Activităţi pe domenii experienţiale |
7 |
+ 7 |
2h x 5 zile = 10h |
| Jocuri si activităţi didactice alese |
10 |
+ 5 |
1,5h x 5 zile = 7,5h |
| Activităţi de dezvoltare personală |
5 |
+ 10 |
1,5h x 5 zile = 7,5h |
| TOTAL |
22 |
+ 22 |
25 h |
| 61 – 84 luni (5,1 - 7 ani) |
Activităţi pe domenii experienţiale |
10 |
+ 10 |
3h x 5 zile = 15h |
| Jocuri si activităţi didactice alese |
10 |
+ 5 |
1h x 5 zile = 5h |
| Activităţi de dezvoltare personală |
6 |
+ 11 |
1h x 5 zile = 5h |
| TOTAL |
26 |
+ 26 |
25 h |
Notă:
* Abrevieri pentru cele trei tipuri de program din grădiniţe: normal (ON), prelungit (OP) şi săptămânal (OS).
La programul prelungit şi săptămânal numărul de activităţi menţionat reprezintă activităţile care se adaugă în programul de după-amiază al copiilor (tura a II-a a educatoarei).
DOMENIUL LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Obiective cadru:
- Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înţelegere şi utilizare corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale;
- Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;
- Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral;
- Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii mijlocite de limbajul scris.
Obiective de referinta:
- Săparticipe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât şi în calitate de auditor.
- Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple; să reacţioneze la acestea.
- Să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles.
- Să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect.
- Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei, activităţii personale şi/sau a relaţiilor cu ceilalţi şi simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
- Să recepteze un text care i se citeşte ori i se povesteşte, înţelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive şi estetice ale acestuia.
- Să fie capabil să creeze el însuşi (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive
- Să recunoască existenţa scrisului oriunde îl întâlneşte.
- Să înţeleagă că tipăritura (scrisul) are înţeles (semnificaţie).
- Să găsească ideea unui text, urmărind indiciile oferite de imagini.
- Să manifeste interes pentru citit.
- Să recunoască cuvinte simple şi litere în contexte familiare.
- Să recunoască literele alfabetului şi alte convenţii ale limbajului scris
- Să utilizeze materiale scrise în vederea executării unei sarcini date.
- Să perceapă şi să discrimineze între diferitele forme, mărimi, culori – obiecte, imagini, forme geometrice, tipuri de contururi etc.
- Să utilizeze efectiv instrumentele de scris, stăpânind deprinderile motrice elementare necesare folosirii acestora
- Să utilizeze desene, simboluri pentru a transmite semnificaţie
- Să descopere că scrierea îndeplineşte anumite scopuri, cerinţe sociale şi să se folosească de această descoperire (ex.: recunoaşte şi respectă simboluri care avertizează asupra prezenţei/existenţei unui pericol sau care arată direcţia, destinaţia unei clădiri/unui loc etc.)
- Să înţeleagă semnificaţia cuvintelor, literelor şi cifrelor, învăţând să le traseze.
DOMENIUL ŞTIINŢE
Obiective cadru:
- Dezvoltarea operaţiilor intelectuale prematematice;
- Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi utiliza numere, cifre, unităţi de măsură, întrebuinţând un vocabular adecvat;
- Dezvoltarea capacităţii de recunoaştere, denumire, construire şi utilizare a formelor geometrice;
- Stimularea curiozităţii privind explicarea şi înţelegerea lumii înconjurătoare
- Dezvoltarea capacităţii de rezolvare de situaţii problematice, prin achiziţia de strategii adecvate;
- Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător, precum şi stimularea curiozităţii pentru investigarea acestuia;
- Dezvoltarea capacităţii de observare şi stabilire de relaţii cauzale, spaţiale, temporale
- Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul înconjurător;
- Formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive faţă de acesta.
Obiective de referinta:
- Să-şi îmbogăţească experienţa senzorială, ca bază a cunoştinţelor matematice referitoare la recunoaşterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri/ mulţimi, pe baza unor însuşiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare separat sau mai multe simultan;
- Să efectueze operaţii cu grupele de obiecte constituite în funcţie de diferite criterii date ori găsite de el însuşi: triere, grupare/regrupare, comparare, clasificare, ordonare, apreciere a cantităţii prin punere în corespondenţă.
- Să înţeleagă şi să numească relaţiile spaţiale relative, să plaseze obiecte într-un spaţiu dat ori să se plaseze corect el însuşi în raport cu un reper dat.
- Să înţeleagă raporturi cauzale între acţiuni, fenomene (dacă...atunci) prin observare şi realizare de experimente
- Să recunoască, să denumească, să construiască şi să utilizeze forma geometrică cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi în jocuri.
- Să efectueze operaţii şi deducţii logice, în cadrul jocurilor cu piesele geometrice
- Să numere de la 1 la 10 recunoscând grupele cu 1-10 obiecte şi cifrele corespunzătoare.
- Să efectueze operaţii de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi, în limitele 1-10.
- Să identifice poziţia unui obiect într-un şir utilizând numeralul ordinal.
- Să realizeze serieri de obiecte pe baza unor criterii date ori găsite de el însuşi.
- Să compună şi să rezolve probleme simple, implicând adunarea/ scăderea în limitele 1-10
- Să găsească soluţii diverse pentru situaţii problematice reale sau imaginare întîlnite în viaţa de zi cu zi sau în poveşti, povestiri.
- Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, aerul, apa, solul, vegetaţia, fauna, fiinţa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum şi interdependenţa dintre ele.
- Să recunoască şi să descrie verbal şi/sau grafic anumite schimbări şi transformări din mediul apropiat.
- Să cunoască elemente ale mediului social şi cultural, poziţionând elementul uman ca parte integrantă a mediului.
- Să cunoască existenţa corpurilor cereşti, a vehiculelor cosmice.
- Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate.
- Să manifeste disponibilitate în a participa la acţiuni de îngrijire şi protejare a mediului, aplicând cunoştinţele dobândite.
- Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătăţii şi protecţiei omului şi naturii.
DOMENIUL OM ŞI SOCIETATE
Obiective cadru:
- Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate; educarea abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi;
- Educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter şi formarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
- Dezvoltarea comportamentelor de cooperare, prosociale, proactive (iniţiativă)
- Dezvoltarea abilităţii de recunoaştere, acceptare şi respect al diversităţii
- Cunoaşterea unor elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului român;
- Formarea şi consolidarea unor abilităţi practice specifice nivelului de dezvoltare motrică;
- Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materiale şi caracteristicile lor, precum şi despre tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple;
- Formarea deprinderilor practic-gospodăreşti şi utilizarea vocabularului specific.
Obiective de referinta:
- Să cunoască şi să respecte normele necesare integrării în viaţa socială, precum şi reguli de securitate personală (ex.: importanţa alimentelor sănătoase pentru organismul uman; reguli ale activităţii şi ale jocului, în vederea evitării unor situaţii periculoase; reguli de minimă protecţie a naturii şi pericolul încălcării lor; reguli privind protecţia vieţii proprii şi a celor din jur etc.)
- Să-şi adapteze comportamentul propriu la cerinţele grupului în care trăieşte (familie, grădiniţă, grupul de joacă)
- Să negocieze şi să participe la decizii comune
- Să aprecieze în situaţii concrete unele comportamente şi atitudini în raport cu norme prestabilite şi cunoscute.
- Să trăiască în relaţiile cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie, toleranţă, armonie, concomitent cu învăţarea autocontrolului.
- Să descrie şi să identifice elemente locale specifice ţării noastre şi zonei în care locuieşte (elemente de relief, aşezare geografică, obiective socio-culturale, istorice, religioase, etnice).
- Să cunoască şi să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activităţi practice.
- Să cunoască diferite materiale de lucru, din natură ori sintetice
- Să efectueze operaţii simple de lucru cu materiale din natură şi sintetice
- Să identifice, să proiecteze şi să găsească cât mai multe soluţii pentru realizarea temei propuse în cadrul activităţilor practice.
- Să se raporteze la mediul apropiat, contribuind la îmbogăţirea acestuia prin lucrările personale.
- Să dobândească comportamente şi atitudini igienice corecte faţă de propria persoană şi faţă de alte fiinţe şi obiecte.
- Să capete abilitatea de a intra în relaţie cu cei din jur, respectând norme de comportament corect şi util celorlalţi.
- Să-şi formeze deprinderi practice şi gospodăreşti.
- Să se comporte adecvat în diferite contexte sociale.
DOMENIUL ESTETIC ŞI CREATIV
Obiective cadru:
- Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje;
- Realizarea unor corespondenţe între diferitele elemente de limbaj plastic şi forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţa socială);
- Stimularea expresivităţii şi a creativităţii prin desen, pictură, modelaj;
- Formarea capacităţii de receptare a lumii sonore şi a muzicii;
- Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică;
- Cunoaşterea marilor valori ale creaţiei muzicale naţionale şi universale.
Obiective de referinta:
- Să redea teme plastice specifice desenului.
- Să obţină efecte plastice, forme spontane şi elaborate prin tehnici specifice picturii.
- Să exerseze deprinderile tehnice specifice modelajului în redarea unor teme plastice.
- Să recunoască elemente ale limbajului plastic şi să diferenţieze forme şi culori în mediul înconjurător.
- Să cunoască şi să diferenţieze materiale şi instrumente de lucru, să cunoască şi să aplice reguli de utilizare a acestora
- Să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activităţi plastice concrete
- Să compună în mod original şi personal spaţiul plastic, utilizând materiale şi tehnici diverse alese de el .
- Să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice.
- Să privească şi să recunoască creaţii artistice corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preşcolar şi preocupărilor acestuia (portrete de copii, jocuri ale copiilor, scene de familie, peisaje, activităţi cotidiene ale oamenilor)
- Să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului.
- Să diferenţieze auditiv timbrul sunetelor din mediul apropiat şi al sunetelor muzicale.
- Să diferenţieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul apropiat şi a sunetelor muzicale.
- Să diferenţieze auditiv durata determinată a sunetelor din mediul apropiat şi a sunetelor muzicale
- Să diferenţieze auditiv înălţimea sunetelor muzicale.
- Să intoneze cântece pentru copii.
- Să cânte acompaniaţi de educatoare
- Să acompanieze ritmic cântecele.
- Să cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare.
- Să asocieze mişcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia
- Să exprime prin mişcare starea sufletească creată de muzica audiată.
- Să exprime într-un joc impresia muzicală.
- Să improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice: text onomatopeic + melodie, text onomatopeic + mişcare, text onomatopeic + melodie + mişcare;.
- Să asculte şi să recunoască fragmente din creaţii muzicale naţionale şi universale, corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preşcolar şi preocupărilor acestuia.
DOMENIUL PSIHOMOTRIC
Obiective cadru:
- Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative;
- Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în vederea aplicării independente a deprinderilor însuşite;
- Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate.
Obiective de referinta:
- Să fie capabil să execute mişcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri, căţărări.
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului.
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă a efortului fizic.
- Să-şi formeze o ţinută corporală corectă (în poziţia stând, şezând şi în deplasare).
- Să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm, durată, distanţă, localizare).
- Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însuşite în diferite contexte.
- Să se folosească de acţiunile motrice învăţate pentru a exprima sentimente şi/sau comportamente, pentru a răspunde la diferiţi
- stimuli (situaţii), la diferite ritmuri.
- Să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiţie, fair-play.
|